Modelul Mazda MX-5 devine primul care parcurge distanta de la Land’s End la John O’ Groats folosind combustibil sustenabil

Pentru a sărbători aniversarea de 35 de ani a modelului Mazda MX-5, patru Mazda MX-5 – câte una din fiecare generație – au parcurs un traseu de peste 1.600 km de la Land’s End la John O’ Groats folosind combustibil sustenabil. Propulsată în întregime de un biocombustibil 100% oferit de SUSTAIN, cea mai bine vândută mașină sport cu două locuri din lume a devenit prima mașină care a parcurs traseul de la un capăt la altul al Regatului Unit folosind combustibil sustenabil.

Lansată la Salonul Auto de la Chicago din 1989, Mazda MX-5 a reprezentat dintotdeauna modelul de referință pur al mașinilor sport ușoare, ce captează și seduc pasionații auto. Până în prezent, peste 1,2 milioane de MX-5 au fost produse la uzina Mazda Ujina din Hiroshima. Cele patru mașini care au parcurs cei aproximativ 1.600 de km au făcut parte din flota Mazda UK Heritage – un Mk1 de 1,6 litri din 1990, din anul de lansare al mașinii în Marea Britanie, un Mk2 aniversar de 10 ani, un Mk3 aniversar de 25 de ani și un Mk4 aniversar de 30 de ani – fiecare dintre acestea reprezentând un punct cheie în istoria MX-5.

Fiecare generație a modelului Mazda MX-5 a parcurs traseul folosind SUSTAIN 100 RON E5, un biocombustibil de a doua generație de la Coryton, care nu conține niciun combustibil fosil și este fabricat din deșeuri agricole și subproduse din culturi care nu pot fi utilizate pentru consum. Fără a fi necesare modificări ale mașinilor, combustibilul de tip drop-in utilizează carbonul deja existent în atmosferă, pe care plantele îl absorb pe măsură ce cresc, reciclându-l, în loc să elibereze CO2 suplimentar, așa cum fac combustibilii fosili.

De-a lungul a 1.600 de kilometri, au fost vizitate patru organizații de pionierat care prezintă puterea tehnologiilor durabile. În timp ce biocombustibilul pur utilizat nu este în prezent disponibil pentru publicul larg, alți combustibili din portofoliul SUSTAIN sunt disponibili, demonstrând rolul pe care combustibilii sustenabili îl pot juca în reducerea emisiilor de dioxid de carbon atât pentru mașinile moderne, cât și pentru cele clasice și subliniind în continuare modul în care combustibilii sustenabili ar putea completa abordarea Mazda Multi-Solution pentru atingerea neutralității climatice.

Total
0
Shares
Previous Post

Porsche 911 Turbo – 50 de ani de la prima lansare

Next Post

MINI prezintă două premiere mondiale la Mondial de l’Automobile 2024 de la Paris

Related Posts
Total
0
Share