Maestru in prelucrarea metalului

Yutaka Kawano este un Maestru Takumi, un maestru artizan, specializat în crearea artei prin modelare. Un expert în manipularea metalului, munca sa este un simbol al abilităților de design și meșteșugărești, ce pot fi văzute prin toate vehiculele Mazda care ies de pe linia de producție. Mazda Stories aterizează în Hiroshima, pentru a privi mai atent munca sa.

Este o dimineață calduroasă și umedă în Hiroshima, Japonia. În oraș, navetiștii se zbat să prindă trenuri, copiii merg cu bicicleta către școală iar cafenelele dau stimulentul de dimineață pe bandă rulantă. Cu toate acestea, Yutaka Kawano, Senior Specialist la Studioul de Modelare de Design, își pregătește setul de zeci de ciocane clasice, ciocane de lemn și nenumărate foarfece de tablă ascuțite, ce acoperă bancul de lucru al acestuia. În timp ce generatoarele se activează în spatele lui, Kawano este pregătit pentru o altă zi la muncă.

Baza lui de operațiuni este Studioul de Modelare de Design Mazda, unde Maestrul Takumi a început să lovească și să modeleze o bucată subțire de tablă. Acesta manipulează materialul strălucitor pentru a crea o operă de artă unică, care este izbitor de asemănătoare cu designurile ce pot fi întâlnite în toate autovehiculele Mazda care ies de pe linia de producție. Lucrând la doar una dintre cele 11 piese totale, ce se vor îmbina într-un obiect singular, Kawano creează o sculptură Rashin cu ciocane, clești și menghine. Produsul final va semăna cu o piesă de artă netedă, fără sudură și strălucitoare, ce se aseamănă cu modelele actuale Mazda, dar indică, de asemenea, idealurile viitoare de design în vehiculele ce vor fi lansate.

Aceste rezultate, însă, nu sunt doar despre îmbunătățirea exteriorului. Munca lui Kawano invocă deseori emoții, printre care fericirea și mulțumirea din partea privitorului. Fie că este intenționat sau nu, este convingerea lui în acest meșteșug ce poate duce aceste percepții la noi înălțimi. „Dacă oamenii se uită la munca mea și se simt fericiți, atunci și eu sunt fericit”, spune el zâmbind.

Acum în vârstă de 60 de ani, mandatul lui Kawano la Mazda l-a făcut să devină un exemplu ferm de tradiție japoneză și de aptitudini unice, ce lucrează în tandem cu digitalizarea. În plus, cariera sa depășește Mazda. Kawano a fost desemnat cu realizarea unui cadru de cupru pentru flacăra eternă din Templul Daishon în Miyajima și, lucrând alături de alte companii din Hiroshima, a fost inspirat de tradiția producției din oraș. Inevitabil, designul său durabil a captivat privitorii încă de la începuturile sale. „Dacă poți vedea ceva creat de mână, îți oferă căldură”, încheie acesta. „Lucrul creat de mâinile omului este foarte important. Nu ar trebui să se piardă.”

Total
0
Shares
Previous Post

Noul BMW i7 M70 xDrive

Next Post

Noul Peugeot 2008

Related Posts
Total
0
Share